Gutui pe pervaz

🍁 Poveste de toamnă: Gutui pe pervaz

Într-o dimineață răcoroasă de toamnă, m-am trezit cu lumina palidă a soarelui strecurându-se prin perdea. Aerul avea acel miros clar și ușor înțepător al zilelor de octombrie. M-am apropiat de fereastră… și atunci le-am văzut.

Pe pervazul exterior, stăteau cuminți trei gutui galbene, rotunde și parfumate, ca niște comori lăsate în pragul unei povești. Nu erau acolo cu o zi înainte.

Am deschis geamul încet, să nu le tulbur liniștea. Parfumul lor m-a învăluit imediat — era mirosul copilăriei, al casei bunicilor, al serilor lungi cu ceai fierbinte și povești spuse la gura sobei.

M-am uitat în jur, poate cineva glumise sau trecuse să lase un dar. Nici urmă de vecini. Doar frunzele uscate dansau pe alee, purtate de vântul jucăuș.

Am luat gutuile în mâini și, pentru o clipă, am avut impresia că țin în palmă bucăți de lumină autumnala. Le-am așezat pe masa din bucătărie, iar între timp am ieșit în curte.

Pe alee, frunzele foșneau ca niște pași moi de poveste, iar dincolo de gard, via bătrânului vecin se pleca sub greutatea fructelor coapte. M-a salutat zâmbind:
— Ți-au plăcut gutuile? Le-am pus aseară pe pervaz, să-ți parfumeze dimineața.

Am râs. Un gest mic, dar cu o putere uriașă.

🌿 Morala

Uneori, bucuria vine în cele mai simple forme: o gutuie pe pervaz, o frunză care foșnește, un gest tăcut de omenie. Toamna nu e doar despre culori — e despre a dărui fără motiv, despre răbdare, și despre a primi cu inima deschisă.